Cum sa?

Cum să te bucuri de statutul de single de Sărbători

Scris de: Andreea Baluteanu | 23.12.2013

Cum să te bucuri de statutul de single de Sărbători

 Sărutări dulci sub romanţiosul vâsc, cadouri perfecte, cina alături de familia topită după alesul inimii tale, sărbători pline de magie şi iubire. Stop! Cine spune că a fi cuplată de Crăciun şi Rev e garanţia unei fericiri fără pată? 

 
Dacă sărbătorile de iarnă te-au prins single, îţi oferim argumente de necontestet în sprijinul afirmaţiei că, anul ăsta, fetele singure vor zgudui 2013 din temelii. Mai jos, sfaturi preţioase despre cum să te bucuri de sărbătorile de iarnă atunci când eşti singură. 
 

Stresul cadoului perfect? 

 
Ştii despre ce vorbim. La fiecare sărbătoare importantă, revine obsedanta întrebare: cu ce îl cadorisesc acum? De la parfumuri la itemuri sport, gadgeturi sau  piese vestimentare, dilema se joacă în voie cu amar lovitele noastre resurse de creativitate. Iar Crăciunul e şi mai şi: cutreieri înfrigurată, stresată şi necajită magazin  după magazin, în căutarea darului care să îi lipească zâmbetul drăgălaş pe faţă, pentru a te trezi întâmpinată, din partea lui, cu veşnicul set de cosmetice, de care nu ai nevoie şi pe care nu îl doreşti.
 
Să fii single de sărbători te scapă de stresul de a găsi cadoul ideal, conjugat cu tristeţea descoperirii că interesul tău se învecinează cu indiferenţa lui. Mai mult, te ajută să economiseşti o sumă măricică de bani, pe care îi poţi investi în cea care contează cu adevărat: tu. Ai liber la tratamentul facial la care visezi din toamnă, la parfumul care te-a vrăjit şi la cadouri din belşug pentru fetele tale minunate.
 

Iarna asta, faci ce vrei tu

 
Scenariul cuplurilor plictisite din comediile americane de Crăciun, cu perechi aduse în pragul disperării de vizitele la obositoarele rude te scot din minţi? Sigur, eşti adolescentă abia, iar cuvântul mama soacră e protagonist de glume cu iz de om matur, dar ai fost pusă cu siguranţă în situaţia de a fi nevoită să îi suni părinţii sau să faci faţă stresului de a găsi acel ceva mic, discret, dar suficient de important şi de bun gust, pentru mama lui. Ei bine, anul ăsta, statutul de single nu tronează doar pe Facebook, ci stă tolănit şi în patul călduros, zboară în aburi de ciocolată fierbinte, savurată la câte filme de Crăciun vrei tu şi dansează graţios la orice party ai chef să participi.
 

Săruturi dulci sub vâsc, mai sunt ele posibile?

 
Nu numai că sunt posibile, dar chiar mai hot şi mai palpitante, atunci când ai toată libertatea de a alege. Ce alt prilej mai bun de a cunoaşte tipi interesanţi decât „obligaţia” de a respecta tradiţia pupicului norocos de sub vâsc? Mai mult, e dovedit, ştiinţific chiar, că primul sărut cu un băiat abia cunoscut face miracole pentru starea ta de bine, mai ceva ca al o sutelea cu iubitul despre care ştii deja totul.
 

Crăciun+Rev=party

 
Definiţia din dicţionarul adolescenţei pentru sărbătorile de iarnă? Cadouri şi distracţie la greu. Atunci când eşti single, cele mai tari party-uri îţi stau la picioare, gata să te încoroneze regină. Te poţi machia cum ai chef, poţi purta tot ce îţi trece prin cap, poţi flirta liberă cu cei mai delicioşi tipi şi poţi zbura ca un fluture de zăpadă între cele mai tari petreceri ale sezonului. De unde rezultă următoarea ecuaţie: Crăciun+Rev+single= cel mai tare party ever. Jos pălăria, matematica ţine cu tine iarna asta.
 

Bunătăţile de Crăciun sunt mai bune atunci când eşti single

 
Sarmale, salată boeuf, cozonaci, friptură, cele mai delicioase prăji ever, tone de bomboane de ciocolată şi dulciurile pe care Moşul le-a lăsat sub brad. Pot reprtezenta un dezastru pentru silueta ta, dar fac minuni pentru dispoziţie. Atunci când eşti însă cuplată şi posibilitatea de a nu mai încăpea în rochia-albastră-asortată-cu –papionul-lui-la-care-nu-poţi-renunţa-nici-în-ruptul-capului se deschide dătătoare de fiori în faţa ta, bunătăţile de Crăciun nu îţi mai sunt aşa dragi tovarăşe. Single fiind, te poţi înfrupta însă din toate, cu certitudinea că de data asta, ce îţi face rău la siluetă îţi face bine la moral şi că orice kilogram în plus se va topi ca prin farmec în detoxifierea de ianuarie. 
 

Single e doar premisa unei noi iubiri

 
La final, ultimul argument în favoarea lipsei de pereche iarna e tocmai oportunitatea de a găsi dragostea ca în poveşti. Pentru că doar aşa poţi înlocui o iubire prăfuită de anul ce trece cu viteza luminii cu o poveste nou nouţă, impregnată cu aer de miracol sărbătoresc, cu fluturi în stomac zglobii precum beculeţele din brad şi cu puritate reînnăscută, aidoma fulgilor de nea imaculaţi, care îţi bat agale în geam.
Să ai cele mai frumoase sărbători de iarnă!
 

Tags: de ce să fii single de sărbători, sărbătorile de iarna, singură de sarbatori, adolescenţă, iubire, dragoste, petrecere

Articole similare

Cum sa iti transformi sora in cea mai buna prietena?

Cum sa?

Sora ta. O cunosti si te cunoaste mai bine decat oricine. Impartiti aceleasi glume, sotii din copilarie, amintiri de familie, va Vezi tot

Cum să îţi dai seama că eşti într-o relaţie toxică?

Cum sa?

De multe ori ai simţit că relaţia pe care o ai nu te face fericit/ă şi totuşi ai decis să o Vezi tot

Învață să spui lucrurilor pe nume - Cum să comunici eficient

Cum sa?

Nevoia de a se face înțeles este foarte importantă pentru fiecare adolescent. Multora  nu le este foarte ușor să comunice într-un Vezi tot

Cum sa inlaturam violenta verbala?

Cum sa?

Exista momente in viata oricarui adolescent, cand acesta se confrunta cu situatii neplacute si posibil traumatizante. Ma voi referi, in principal, Vezi tot

Cum să-ţi stăpâneşti emoţiile negative

Cum sa?

Nu există adolescent/ă care să nu fi simţit emoţii negative, având în vedere că ele se fac simţite încă din copilărie. Vezi tot

Page Rank