Despre tine

Învaţă să îţi ceri scuze ca la carte

Scris de: Andreea Baluteanu | 11.04.2013

Învaţă să îţi ceri scuze ca la carte

A-ţi cere scuze se poate dovedi de multe ori unul dintre cele mai dificil de întreprins lucruri. De la tonul potrivit, la atitudinea cea mai bună, trecând prin lupta dusă cu orgoliul nostru şi teama că, în ciuda strădaniilor, iniţiativa va lăsa de dorit, scuzele se pot dovedi de multe ori mai pretenţioase decât o lucrare neanunţată la mate. Rămâi alături de noi, pentru a-ţi prezenta cele mai utile tipsuri, astfel încât scuzele tale să sune mereu ca la carte.
 

Cuvintele potrivite, la momentul potrivit
 

Primul şi unul dintre cei mai importanţi paşi în conceperea unor scuze reuşite este reprezentat de conştientizarea propriei greşeli. Nu îţi cere scuze dacă nu o faci din toată inima. Scuzele dictate de circumstanţe, de anumite scopuri personale sau pur şi simplu din obligaţie sună fals şi nu vor face decât să accentueze neajunsul pe care l-ai creat. Dacă porneşti în a-ţi cere iertare pentru că simţi că e musai să o faci, fără a fi pe deplin convins/ă de justeţea actului tău, vei pune paie pe foc. Mai degrabă, acordă-ţi răgazul necesar pentru a lua cea mai bună decizie şi ia iniţiativa doar atunci când eşti pregătit/ă.

Să discerni motivele izbucnirii tale e la fel de folositor. Înainte de a pleca la drum cu cuvintele potrivite şi atitudinea perfectă, e recomandat să încerci să înţelegi ce anume te-a determinat să greşeşti. L-ai înşelat pe prietenul tău, sărutându-te cu alt băiat în club? Poate că nu mai eşti atrasă de el. O contradicţie banală cu cea mai bună prietenă s-a transformat pe nesimţite într-o ceartă de zile mari? E posibil ca stresul din ultima perioadă să îşi spună cuvântul. Identificarea sursei comportamentului tău nu îţi va servi drept pretext de livrat la pachet cu scuzele de rigoare, dar e extrem de utilă în a te cunoaşte mai bine şi, eventual, a preîntâmpina astfel de situaţii, în viitor.

Cel mai bun context. Momentul potrivit pentru scuza perfectă nu există. Sunt greşeli pe care e cel mai bine să încerci să le remediezi pe loc, aşa cum sunt situaţii în care acordarea unui răgaz va fi benefică atât pentru tine, cât şi pentru pătimit.

Asumă-ţi responsabilitatea. A greşi e omeneşte, dar a căuta să împarţi orice greşeală la doi e un act de laşitate. Nu îţi impregna scuzele cu pretexte şi explicaţii, pentru că vei da impresia unei lipse totale de sinceritate. Mai mult, nu căuta să îi atragi atenţia interlocutorului tău că a greşit, la rândul său. Atunci când nu eşti pe    de-a-ntregul convins/ă de vina ta, începe prin a-ţi exprima regretul pentru faptul că ai lezat sentimentele persoanei în cauză.
 

Ce spunem atunci când ne cerem scuze
 

Că tot am pornit să distrugem mituri, trebuie să recunoaştem că nu există scuza perfectă. Chiar şi cele mai meşteţugite cuvinte, cele mai inocente chipuri şi cele mai angelice plete blonde vor fi pângărite de povara jignirii aduse, a neajunsului provocat sau a dezamăgiri produse. Putem vorbi însă despre discursul cu şanse de reuşită.

  Citeste mai departe

Pagina: 1 | 2

Tags: cum să îţi ceri scuze ca la carte, tipsuri pentru a-ţi cere scuze, cum sa-ţi ceri iertare, pretexte/explicaţii ale scuzelor,

Articole similare

Mama, te rog asculta-ma.

Despre tine

Deseori ma intreb cum fac alti adolescenti sa comunice cu parintii lor si daca nu cumva gresesc eu pe undeva, pentru Vezi tot

Criza de originalitate – cine sunt, ce vreau, ce pot?

Despre tine

Criza de originalitate este o criză de dezvoltare; simţi o dorinţă mare de schimbare, de diferenţiere faţă de cei care te Vezi tot

Ce promisiuni ai încălcat de curând?

Despre tine

Există un set de promisiuni pe care le încalci când eşti adolescent. Promisiuni pe care ţi le faci ţie sau celor Vezi tot

Câteva cuvinte despre melanom

Despre tine

Și uite că mă găsesc din nou abordând un subiect “spinos”. Te-ai putea întreba de ce am ales să vorbesc adolescenților Vezi tot

Adolescentul singur la părinţi: avantaje şi dezavantaje

Despre tine

Tot mai mulţi părinţi se hotărăsc din diverse motive să facă doar un copil. Fireşte că această hotărâre are atât părţi Vezi tot

Page Rank