Despre tine

Criza de originalitate – cine sunt, ce vreau, ce pot?

Scris de: Ghinea Viorica | 07.03.2012

        Criza de originalitate – cine sunt, ce vreau, ce pot?

Criza de originalitate este o criză de dezvoltare; simţi o dorinţă mare de schimbare, de diferenţiere faţă de cei care te înconjoară.
În această perioadă, adolescenţii îşi doresc să depăşească vârsta copilăriei prin formarea şi consolidarea altei personalităţi. Pentru ei este important să fie independenţi, să-şi exprime nevoia de afirmare şi setea de originalitate şi creaţie creşte simţitor.

Dorinţa de afirmare a personalităţii se manifestă mai accentuat la unii adolescenţi decât la alţii. Fiecare are modul lui de exprimare. Unii adolescenţi sunt preocupaţi în general de impresia pe care o fac celor din jur şi pun mai mult accent pe aspectul ţinutei. Vor să fie în pas cu moda şi satisfac toate cerinţele impuse, de la felul în care se îmbracă până la machiaj şi coafură. Fiecare vrea să-şi pună amprenta pe un domeniu şi să fie recunoscut de cei din jur ca maestru absolut. De obicei, băieţii vor să fie cei mai buni fotbalişti din cartier sau din şcoală, să ştie cât mai multe secrete informatice şi să fie trataţi ca nişte regi ai jocurilor pe calculator.
 

Originalitatea ȋn zilele noastre
 

Fetele visează să fie make-up artişti celebri, vor să fie cunoscute ca cele mai bune dansatoare din grup şi îşi persoanlizează ţinutele.
Îţi adori geanta cu buline, dar când vezi într-o săptămână acelaşi model la încă două fete simţi că nu te mai reprezintă. Tu eşti unică şi ai nevoie de ceva care să-ţi reprezinte personalitatea şi atunci te hotărăşti să-ţi personalizezi hainele. Alegi să coşi nasturi pe geantă formând o floricică, adaugi o fundă puloverului preferat, îţi faci nişte modele trăsnite pe unghii şi parcă te simţi altfel.

Tentaţia originalităţii se răsfrânge şi asupra limbajului. Îţi doreşti să ai cele mai tari expresii din gaşcă, să fii recunoscut drept un bun orator. Prietenii apelează mereu la tine pentru că spui cele mai tari glume, reuşeşti să dai farmec chiar şi bancurilor seci.

Dacă eşti o persoană mai timidă, nu simţi neapărat nevoia să ieşi în evidenţă, dar asta nu înseamnă că nu vrei să creezi, să fii unic. Pentru tine contează să simţi în suflet că ai valoare şi că ai stilul tău propriu. Nu mai scrie nimeni poezii sau poveşti aşa de frumoase ca tine şi ştii asta pentru că până ai avut curaj să începi să compui ai vizitat alte bloguri ale adolescenţilor.

Nu trebuie să uităm că fiecare are ceva original, trebuie doar să se cunoască mai bine şi să descopere ceea ce îl diferenţiază de ceilalţi. Dar nu trebuie să porneşti de la afirmaţii de genul acesta: „Vreau să fiu original! Cum pot să mă afirm?”. O dorinţă prea mare de afirmare în modă poate duce la lipsă de bun gust; nu te chinui să-ţi întreci colegul de clasă la glume, poate el chiar este un talent înnăscut, iar tu poţi fi considerat un măscărici.
 

Cine sunt? Ce vreau? Ce pot?
 

În adolescenţă are loc o intensă dezvoltare a personalităţii şi această criză este considerată din punct de vedere psihologic o etapă a maturizării. Adolescenţii îşi doresc să fie luaţi în serios, în special de către familie. Pentru ei este important ca părinţii să observe că au crescut şi că îşi pot purta singuri de grijă.
Urmează o intensă căutare, o modelare a comportamentului dar până îţi dai seama ce se întâmplă treci involuntar prin trei etape: perioada revoltei, perioada închiderii în sine, perioada de exaltare şi afirmare.

Conturează-ţi ţelurile şi încearcă să le realizezi, de la coringenţele semestriale care îţi dau bătăi de cap până la profesia pe care ţi-o doreşti. Fii tu însuţi/însăţi, alege să creezi, nu să distrugi, nu purta măşti sociale, doar pentru ca cei din jur să te placă, citeşte cărţi de dezvoltare personală, culege de la idolii tăi doar aspectele pozitive. Este foarte important să conştientizezi ce abilităţi, talente, calităţi ai şi cum să le foloseşti sau să le pui în valoare.
 

Tags: CRIZĂ DE ORIGINALITATE, ADOLESCENŢI, PERSONALITATE, AFIRMARE, ADOLESCENŢĂ;

Articole similare

PersonalID - Personalitatea iți face viața – Educă-o!

Despre tine

Dragă adolescentule, Aceste două cuvinte „dragă adolescentule” mă duc cu gândul la vremea extremelor, a încercărilor, a peripețiilor. Dar unde sunt Vezi tot

Criza limbajului la adolescenți

Despre tine

Cand ajungi la vârsta adolescenței deja nu mai vrei să trăiești în umbra alor tăi, nu mai vrei să comunici cu Vezi tot

Detoxifierea cu care trebuie să începi anul

Despre tine

Masa de Crăciun din familie, plină de alimente specifice sezonului, de la care nu te-ai putut abţine. Prăjiturile delicioase ale mamei, Vezi tot

Ce spun accesoriile tale despre tine

Despre tine

 Completeată outfitul perfect, te scot din anonimat, vorbesc despre tine şi pentru tine. Accesoriile sunt unele dintre cele mai bune prietene Vezi tot

Iertarea - o dovadă de maturitate

Despre tine

De fiecare dată când cineva îți înșală încrederea, ai impresia că pică cerul pe tine. Dacă cel/cea care te nedreptățește este Vezi tot

Page Rank