Despre tine

Iertarea - o dovadă de maturitate

Scris de: Gherghescu Mihaela | 09.02.2012

Iertarea - o dovadă de maturitate

De fiecare dată când cineva îți înșală încrederea, ai impresia că pică cerul pe tine. Dacă cel/cea care te nedreptățește este chiar iubitul/iubita sau un/ o prieten/ă apropiat/ă, parcă este și mai grav. Toți greșim și dezamăgim, suntem oameni, iar astfel de lucruri, cu toate că n-ar trebui să se întâmple, mai au loc. Ca să trecem peste orice divergență este important să știm să iertăm.

Așa cum trebuie să iertăm pe ceilalți pentru greșelile lor, este la fel de important să știm cum să ne iertăm pe noi înșine. Pentru a face acest lucru ai nevoie de putere, căci numai o persoană puternică va ști când, pe cine și în ce mod să ierte.
 

Puterea de a ierta
 

Avem puterea de a ierta chiar dacă cineva a greșit mult față de noi, dacă ne-a trădat încrederea, ne-a vorbit de rău pe la spate sau ne-a adresat cuvinte umilitoare și acuzatoare fără rost?  Pentru mulți, a ierta înseamnă a lăsa pe cel care a greșit să scape cu basma curată, indiferent ce a făcut. Gândește-te bine cine are mai mult de suferit de pe urma acestei situații. Oare persoana pe care refuzi s-o ierți simte același gol în stomac pe care îl simți tu atunci când îți amintești iar și iar ce s-a întâmplat? Chiar dacă cineva ți-a greșit, nu acționa pe baza nervilor și nu striga cât te ține gura „Nu vreau sa te mai vad niciodată” . Nu lăsa resentimentele să îți șteargă din minte lucrurile frumoase pe care le-ați făcut împreună. Dă dovadă că ești puternic/ă și iartă, mai ales dacă este vorba de o persoană alături de care ai construit multe amintiri.
 

Cine iartă are numai de câștigat
 

Atunci când suferi, când simți că ești trădat, simți niște emoții puternice care au efecte negative asupra sănătății tale. Faptul că trăiești suparat/ă pe cineva îți consumă foartă multă energie și te determină să fii într-o stare permanentă de stres. Acest stres n-o să-ți ierte organismul, îți va afecta sistemul digestiv, îți va scădea rezistența sistemului imunitar. Odată intrat într-o astfel de stare, te vei îndrepta cu pași repezi spre depresie. Trage linie și vezi câte ai de pierdut din cauza încăpățânării de a nu da totul iertării.

Dacă iubitul/iubita ta te-a înșelat, nu înseamnă că trebuie să ștergi totul cu buretele și în minutul următor să-i sari în brațe. În situații mai delicate, trebuie să dai dovadă de multă răbdare, calm, maturitate. Analizează totul foarte bine, vezi dacă se merită sau nu sa mergi mai departe cu relația ta. Dacă o să consideri că cel de lângă tine ți-a făcut mai mult rău decât bine, pune punct. Dar, încearcă să nu păstrezi în suflet resentimente și cu atât mai mult, nu începe să așterni pe hârtie planuri de răzbunare.
  Citeste mai departe

Pagina: 1 | 2

Tags: înșelarea încrederii, puterea de a ierta, câștiguri de pe urma iertării, importanța iertătii, iertarea de sine;

Articole similare

Ce trebuie să conţină portfardul tău

Despre tine

 Unele dintre cele mai dragi obiecte, portfardul şi chiriaşii săi, ne vin de fiecare dată în ajutor, atunci când suntem în Vezi tot

Piercinguri si tatuaje. Chiar iti trebuie? Nu, dar le vreau!

Despre tine

Adolescentii sunt curiosi din fire, motiv pentru care doresc sa experimenteze tot felul de lucruri noi. Daca acestea mai contribuie si Vezi tot

Apelezi la teribilism ca să atragi atenția?

Despre tine

Ca adolescent îți dorești mereu să atragi priviri, să fii cel mai bun, cel mai tare și să ieși în evidență. Vezi tot

Bunele maniere, de moda veche sau mereu actuale?

Despre tine

In contextul actual, in care propovaduirea si manifestarea libertatii au creat un climat favorabil afirmarii nestirbite a eului, adolescentii incep sa Vezi tot

Trenduri de toamnă pe care nu le poţi rata

Despre tine

 Colecţiile noi au dat năvală în magazine, iar rafturile sunt grele sub povara rochiilor, puloverelor şi poncho-urilor care îţi vor defini Vezi tot

Page Rank