Despre tine

Piercinguri si tatuaje. Chiar iti trebuie? Nu, dar le vreau!

Scris de: Cristina Teodorescu | 16.11.2011

Piercinguri si tatuaje. Chiar iti trebuie? Nu, dar le vreau!
 

Cum se face un tatuaj?

 
Dar daca tot te-ai hotarat sa o faci, fii precaut si alege sa mergi la specialisti in asa ceva, obligatoriu in saloane de profil, care lucreaza in cele mai bune conditii de igiena.
 
Tatuajul presupune introducerea printr-un ac in piele a unui tus colorat care va produce un desen decorativ permanent sau temporar (tatuajele cosmetice). Tatuajul profesionist introduce tusul in derm, pe cand cel neprofesionist introduce acul inmuiat in tus la diferite adancimi ale stratului pielii. 
 
Minorii sub varsta de 16 ani nu au voie sa se tatueze, iar cei intre 16 si 18 ani, trebuie sa aiba acordul parintilor inainte de a se tatua, precum si sa fie insotiti de acestia in momentul efectuarii procedurii. 
 
Trebuie sa stiti ca artistul tatuator trebuie sa foloseasca intotdeauna manusi de unica folosinta si ace sterilizate pentru fiecare procedura in parte. Locul unde va veti tatua trebuie sa fie curat, spalat anterior cu o solutie antimicrobiala. Dupa tatuare sau punerea piercing-ului, trebuie ca studioul sa va ofere informatii despre tratamentul “de dupa”, pentru ca o astfel de procedura poate oricand duce la infectare. 
 
Tatuarea este dureroasa. Cu toate acestea, nu se folosesc anestezice sau medicamente care sa diminue durerea indusa de ace. Exista si riscul infectarii, fie ca vorbim despre infectii ale pielii, fie despre imbolnavirea cu hepatitele B si C sau chiar HIV. In urma tatuarii, pot exista reactii alergice la vopsea sau chiar la bijuteriile folosite la piercing. Pentru a reduce acest risc, este preferabil sa se foloseasca doar bijuterii realizate din otel inoxidabil chirurgical, aur de 14 carate, niobium sau titan. 
 
Dupa tatuare sau efectuarea piercingului, adolescentul trebuie sa aplice un unguent antibiotic in zonele expuse, ajutand astfel la vindecare, iar tatuajul trebuie ferit, cel putin o perioada scurta, de orice vatamare (chiar si haine foarte stramte sau groase, care pot zgaria pielea). Daca, in urma procedurii, apar orice reactii adverse, este de preferat sa apelati la ajutorul unui medic dermatolog cat mai rapid.
 

Cum scapi de tatuaj?

 
Daca dintr-un motiv sau altul, tatuajul a devenit o greseala si nu il mai dorim, exista mai multe modalitati de a scapa de el. Nu este o operatie simpla, nici ieftina si in niciun caz fara riscuri. Exista o serie de aparate pe baza de laser care indeparteaza tatajul (prin arderea pielii si eliminarea pigmentului), insa acestea nu pot scoate culoarea galben, albastru deschis sau rosu din piele. Uneori trebuie executate 4-6 sedinte la 4 saptamani pentru a evita arsura pielii. In urma acestui tratament va ramane o cicatrice, uneori inestetica, iar tatuajul se va mai putea observa, doar ca va fi alb-sidefiu. 
 

Atitudinea parintilor fata de tatuaje

 
Trebuie sa renuntam la ideile preconcepute precum cele care spun ca daca te tatuezi, musai esti si drogat sau faci parte dintr-o banda. Pentru inceput, orice discutie dintre parinti si adolescenti despre acest subiect este binevenita. Incercati sa gasiti adevaratele motive pentru care adolescentul doreste un tatuaj sau un piercing si daca ajungeti la un acord, sfatuiti-l sa mearga la un studio profesionist, cu o reputatie buna.
 

Pagina: 1 | 2

Tags: piercing adolescenti, tatuaj, tatuaj temporar, cum se face un tatuaj?

Articole similare

Imaginea adolescentului – uniformizare sau originalitate?

Despre tine

Fiecare om este preocupat de propria sa imagine, intr-o anumita masura, insa adolescentii si tinerii sunt cei care pun cel mai Vezi tot

Adolescentii si stresul. Ce este si cum ii faci fata?

Despre tine

Adolescenta presupune o serie de situatii stresante, care va pot face sa va simtiti nelinistiti, sa reactionati agresiv sau dimpotriva, sa Vezi tot

Eu vreau, eu pot, eu știu – Dacă nu eu atunci cine?

Despre tine

În adolescență, sinele joacă un rol foarte important și ceea ce contează foarte mult pentru adolescent sunt propriile nevoi și aspirații. Vezi tot

Am 18 ani! Pot sa ma marit!

Despre tine

Oare câte fete nu își imaginează încă din fragedă copilărie cum va arăta rochia lor de mireasă, câte nu-l visează pe Vezi tot

18 ani – cheia spre libertate?

Despre tine

Aştepţi cu nerăbdare ziua în care vei împlini 18 ani. Consideri că este bariera care te desparte de copilărie şi lumea Vezi tot

Page Rank