Despre tine

Te plictiseşti? Fă o schimbare!

Scris de: Andreea Baluteanu | 30.08.2012

Te plictiseşti? Fă o schimbare!

 Vara e anotimpul vacanţei, al nopţilor de distracţie de la mare, al dimineţilor de bronz pe plajă şi al serilor petrecute cu gaşca la terasă, discutând veseli despre orice şi sorbind lipsiţi de griji dintr-o limonadă rece ca gheaţa. 

 
Dar vara nu e numai perioada cea mai bogată în distracţii din an, ci şi în momente de inactivitate, cu reviste vechi deja răsfoite, jocuri învechite în reţea, emisiuni în reluare şi filme vizionate pentru a zecea oară. Cum altfel să îţi umpli mai cu folos momentele groaznice de plictiseală văratică, între două distracţii, decât schimbând ceva? Sub îndemnul „Te plictiseşti? Fă o schimbare!” hai să vorbim despre cea care ar trebui să îţi devină prietenă la cataramă, schimbarea.
 

De ce să spui da schimbării?

 
Nimeni nu e străin de momentele de reflecţie analitică asupra vieţii, nici măcar adolescenţii. Ai avut momente în care meditai cu nostalgie asupra unor aspecte pe care doreşti să le schimbi. Simţindu-se bine în compania clipelor de acalmie şi lăsată deoparte în iureşul evenimentelor, dorinţa de schimbare e binevenită. I-ai dat vreodată curs?
 
Motivele pentru care ar trebui să primeşti schimbarea cu braţele deschise nu sunt de trecut cu vederea. Şi nu vom vorbi despre schimbările evidente, ale căror raţiuni le ştii mai bine decât oricine. Ne vom referi la schimbarea ca proces, de ce şi cum ar trebui să o adopţi în viaţa ta.
 
În primul rând, suntem fiinţe supuse schimbării. Tânjim după ea, chiar dacă frica de nou, de depăşire a limitelor e de multe ori covârşitoare. Schimbarea e benefică şi firească. Pe măsură ce creşti, te schimbi fizic, capeţi atributele fizice ale unui adult, în timp ce caracteristicile tale psihice, emoţionale, spirituale se dezvoltă şi ele. De ce nu ai prelungi această schimbare şi în modul în care îţi trăieşti viaţa, îţi desfăşori activităţile?
 
Schimbarea e sinonimă cu evoluţia, e un indice a ceea ce va veni. Schimbăm ceva în prezent pentru un viitor nou, posibil mai bun, cu siguranţă diferit. Schimbarea e esenţa mişcării, a dinamismului, a vieţii. Cine vrea să rămână blocat într-un spaţiu închis, mereu acelaşi, să nu călătorească în ritmul ascendent al vieţii? Schimbarea e liftul care ne poartă pe deasupra treptelor existenţei, mereu mai sus, mereu mai departe.
 
Schimbarea te ajută să te cunoşti mai bine, să construieşti relaţii noi, să fii o persoană mai bună, atunci când e bine intenţionată şi direcţionată, desigur. Întrebându-te ce vrei să modifici în viaţa ta, cum şi de ce să o faci, vei căpăta o perspectivă nouă, îţi vei testa limitele, vei traversa noi experienţe. Trecând cu bine peste o schimbare, vei deveni mai conştient/ă de valoarea ta şi vei avea mai multă încredere în tine. 
 
Nu în ultimul rând, schimbarea e fun. Chiar şi cele mai mărunte modificări pe care le aducem vieţii noastre sunt însoţite de adrenalină, de sentimentul cuceritor de nou, de energie. Într-un cuvânt, de distracţie. Fie că adopţi un nou stil vestimentar sau decizi să înlocuieşti ora petrecută moţăind în faţa TV-ului cu un hobby, îţi garantăm că vei ucide plictiseala inerentă verii mai ceva ca un erou de Mortal Kombat.
  Citeste mai departe

Pagina: 1 | 2

Tags: plictiseală, vacanţă de vară, schimbare, de ce să faci o schimbare, cum să faci o schimbare, ce schimbare să faci în adolescenţă

Articole similare

Eu vreau, eu pot, eu știu – Dacă nu eu atunci cine?

Despre tine

În adolescență, sinele joacă un rol foarte important și ceea ce contează foarte mult pentru adolescent sunt propriile nevoi și aspirații. Vezi tot

Ce spun accesoriile tale despre tine

Despre tine

 Completeată outfitul perfect, te scot din anonimat, vorbesc despre tine şi pentru tine. Accesoriile sunt unele dintre cele mai bune prietene Vezi tot

Ai un prieten dependent de droguri? Ajuta-l!

Despre tine

 Adolescenţa este perioada în care visăm mult, sperăm pe îndelete, aşteptăm cu sufletul la gură şi ne entuziasmăm, fără doar şi Vezi tot

Scrisoare catre adolescent. O privire in interiorul tau.

Despre tine

Draga adolescentule,  Iti voi spune ceva ce poate cunosti deja sau poate nu. Iti voi povesti despre tine, despre cum esti tu Vezi tot

Adolescenții de ieri și de azi

Despre tine

 Adolescența are frumusețea ei fie că vorbim la trecut sau la prezent despre ea. Chiar dacă lucrurile s-au schimbat mult, adolescenții Vezi tot

Page Rank