Dragoste

Ce îi place unui băiat la o fată?

Scris de: Andreea Baluteanu | 21.03.2012

Ce îi place unui băiat la o fată?

Fără îndoială, două dintre întrebările care pe noi, fetele, ne preocupă cel mai tare. Ce anume l-ar putea atrage pe băiatul drăgălaş la noi, cum trebuie să te comporţi ca să îi trezeşti interesul, care e portretul fetei ideale, cu priză la toţi tipii dintr-o încăpere? Dar mai ales, care sunt acele calităţi care l-ar putea convinge că eşti fata pentru care merită să îşi pună sufletul pe tavă?

Desigur, răspunsurile la întrebările de mai sus variază de la băiat la băiat, în funcţie de gusturile, personalitatea şi dorinţele sale. „Nu-i frumos ce e frumos, e frumos ce îmi place mie”, spunea un vechi (şi adevărat) proverb românesc. Dar tot la fel de corect este că preferinţele băieţilor, oricât de diferiţi ar fi, funcţionează oarecum asemănător, şi există un tipar pe care îl putem urma pentru a ajunge la inima oricăruia dintre ei. Atenţie, urmează informaţii preţioase culese direct de la sursă!
 

Prima impresie, contează sau nu?
 

Din păcate, sau poate din fericire, contează. Cu toate că băieţii admit că sufletul şi mintea unei fete sunt mai importante decât înfăţişarea, chiar şi ei recunosc că look-ul nostru e cel care le atrage prima dată atenţia. Desigur, mai sunt şi cazuri în care, cunoscând o fată care iniţial nu le-a trezit interesul, pot fi cuceriţi de personalitatea ei, dar în primă instanţă, imaginea are un cuvânt greu de spus.

Băieţii sunt fiinţe „vizuale”, ceea ce înseamnă că se vor baza în mare măsură pe ceea ce ochiul le transmite. Desigur, o fustă scurtă sau un decolteu generos le vor atrage imediat privirile, dar nu îi vor duce cu gândul la fata pe care să o prezinte mai târziu părinţilor. Iar potenţialul de fi acceptată şi apreciată de mama lui cântăreşte destul de mult între calităţile pe care un băiat le caută la o fată.

Iar în ceea ce priveşte aspectul fizic, băieţii aplaudă aproape unanim naturaleţea. A nu se înţelege că putem să spunem la revedere cu un suspin de uşurare tuturor cremelor, fardurilor şi produselor minune menite să ne facă frumoase. Pentru ei, a fi naturală e sinonim cu a fi îngrijită, dar nu ostentativă. O piele catifelată, un zâmbet alb şi strălucitor, un parfum subtil răvăşitor, toate micile artificii care ne fac delicioase le vor plăcea „gurmanzilor” băieţi. Da, buzele roşii, tenul de păpuşă şi genele lungi, fluturând seducător îi vor pune pe jar, mai mult decât machiajul complicat al ochilor, în culori aprinse şi eventual complementare şi tonele de autobronzant.

Un alt răspuns în vogă în rândul băieţilor atunci când sunt întrebaţi ce caută la o fată din punct de vedere fizic este talentul ei de a îşi pune calităţile în evidenţă. O fată care îşi cunoaşte atuurile, ştie cum să îşi camufleze defectele şi e mândră de aspectul ei fizic va fi mereu remarcată. Cele câteva kilograme în plus chiar nu contează dacă ochii îţi strălucesc şi zâmbetul tău e suficient de larg. Vor ieşi însă în evidenţă atunci când te gândeşti neîncetat la ele şi eşti convinsă că nimeni nu te va invita vreodată în oraş din cauza nesuferiţilor colăcei. Încrederea în sine e contagioasă şi atrăgătoare!

Fii naturală, îngrijită şi încrezătoare în frumuseţea ta şi vei vedea că băieţii nu sunt aşa greu de mulţumit.
  Citeste mai departe

Pagina: 1 | 2

Tags: ce îi place unui băiat la o fată, ce îi atrage pe băieţi, ce caută băieţii la o fată, fata ideală;

Articole similare

Prietenii tăi vs. prietenii lui

Dragoste

Adolescenţa este o perioadă frumoasă din viaţa voastră, o perioadă în care doriţi să cunoaşteţi cât mai multe persoane, să vă Vezi tot

Replici perfecte pentru agăţat

Dragoste

 Cu toţii am fost în situaţia de a fi agăţaţi cu o replică cel puţin hilară sau avem la păstrat o Vezi tot

Cum să îl faci să se îndrăgostească de la prima întâlnire?

Dragoste

 Visezi de ceva vreme la el şi în sfârşit te-a invitat la o întâlnire oficială. Tremuri de emoţie, tresari la cel Vezi tot

Oscilând între două iubiri: cum alegi cu cine să rămâi

Dragoste

 Să ieşi cu doi băieţi, în teorie, poate însemna dublă distracţie, garantat. Dar in practică, două iubiri trăite în acelaşi timp Vezi tot

Primul „te iubesc” – cum, când, unde?

Dragoste

Când este momentul potrivit să-i spun pentru prima oară „te iubesc” şi pe ce ton să-i spun? O să râdă de Vezi tot

Page Rank