Dragoste

Metode de agăţat băieţii

Scris de: Andreea Baluteanu | 16.12.2013

Metode de agăţat băieţii

 L-ai observat acum ceva timp, dar el nu are ochi pentru tine. Ieşi în oraş şi ai chef să te distrezi sau ai nevoie să te reculegi după o relaţie eşuată. Să ştii să te faci remarcată de membrii sexului opus e o lecţie de la care nu ai voie să lipseşti.

 
Cine, unde şi cum sunt cele mai importante întrebări, pe care orice fată ar trebui să şi le adreseze, atunci când vrea să aibă lipici...la băieţi.
 

Cine?

 
Cum adică cine? te vei întreba. Eu, desigur, cititoarea acestui articol. Dar oare care tu? Cea îmbrăcată neglijent, într-o pereche de pantaloni de trening vechi şi tricoul cu personajul de desene animat preferat din copilărie, sau tu cea pusă la patru ace, în rochia fab care îţi vine atât de bine? Într-adevăr, dragostea adevărată va considera un chip nemachiat şi un coc prins la repezeală în vârful capului drept cele mai adorabile feţe ale frumuseţii, dar atunci când vrei să faci o primă impresie bună, câteva trucuri nu îţi vor fi de prisos.
 
În primul rând, oriunde ai merge la agăţat, poartă ceva care să te avantajeze şi mizează pe naturaleţe. Cu alte cuvinte, da pentru sexy, dar un nu vehement pentru vulgar! O rochiţă fluidă, cu o pereche de botine cu ţinte şi o geacă de piele îţi vor contura cel mai glam stil rock, aşa cum o pereche de blugi skinny, cu o cămaşă trendy şi balerini vor contura outfitul casual ideal de agăţat. Desigur, dacă mergi în club, e loc de mai multă îndrăzneală, dar ţine cont de o regulă simplă: dacă îţi expui picioarele, ţine la adăpost decolteul, şi invers. Nu vrei să agăţi tipii care sunt iremediabil atraşi de cât mai multă piele goală. 
 
Make-upul de agăţat pune accent pe trăsăturile de care eşti cel mai mândră, conformându-se aceloraşi principii: nu contura şi ochii, şi buzele, decât dacă mergi la un bal mascat. Un fond de ten cu particule strălucitoare, alături de un blush delicios îţi vor dărui obrajii de păpuşă şi look-ul radios care îi atrag instantaneu pe băieţi. Ochi mai adânci cu ajutorul unui rimel negru şi un pămătuf de pudră pe zona T, pentru a nu elibera decâct strălucirea care ademeneşte, nu şi luciul inestetic. Un fard de pleoape într-o nuanţă complementară irisului tău sau un ruj intens, şi gata, eşti numai bună de cucerit cei mai hip băieţi.
 

Unde?

 
Să alegi cel mai bun loc de agăţat necesită un strop de pricepere, câteva picături de îndrăzneală, dar, mai ales, o doză bună de autocunoaştere. Cu alte cuvinte, cum ţi-l imaginezi pe băiatul viselor tale şi ce fel de relaţie ţi-ai dori să construieşti, alături de el?
 
Dacă tipii haioşi, sportivi, descurcăreţi, gata mereu să te dea pe spate cu un zâmbet larg şi cu un corp lucrat sunt cei care te cuceresc de fiecare dată, iar povestea de iubire la care visezi e una liberă, fără prea multe constrângeri şi cu o tonă de fun, atunci fugi la agăţat într-unul din următoarele locuri: în parc, la sală, la diverse competiţii sportive sau la şcoală. 
 
Dimpotrivă, dacă băieţii sensibili, romantici şi inteligenţi, gata să îţi recite oricând pe de rost Luceafărul şi să îţi răspundă la toate îmtrebările despre univers, cu care să legi o relaţie profundă, matură, cu potenţial, sunt în fruntea wish list-ului tău, atunci bifează una dintre următoarele destinaţii: la bibliotecă, la teatru, la muzeu, la cinema sau în orice alt lăcaş al culturii.
 
Nu în ultimul rând, dacă tipii cool, la modă, aranjaţi din cap până în picioare sunt febleţea ta, iar sentimentele pe care le aşteţi trebuie să fie asortate la unison, mall-urile, pub-urile cele mai trendy şi localurile în care sunt prezenţi „toţi cei care contează” îţi vor oferi decorul perfect pentru un flirt ca la carte.
 
Desigur, mai există şi varianta în care tu doar vrei să te distrezi, să agăţi pentru simplul fun de a o face şi să îţi trăieşti viaţa la maxim, caz în care îţi recomandăm să dai iama într-un club şi să dansezi până ameţeşti, până dimineaţa, cu tipul care va reuşi să ţină ritmul cu tine.
  Citeste mai departe

Pagina: 1 | 2

Tags: metode de agăţat băieţii, flirt în adolescenţă, cum să cucereşti băieţii, outfit şi make-up de agăţat, replici şi locuri de agăţat, adolescenta, iubire

Articole similare

Reacţia ta în faţa celui dintâi te iubesc

Dragoste

 Sunteţi împreună de ceva vreme, iar lucrurile merg din ce în ce mai bine. Te simţi bine alături de el şi Vezi tot

Unde iti duci iubita de Valentine’s Day?

Dragoste

Alături de alegerea cadoului perfect, cea mai bună locaţie de întâlnire reprezintă una din marile dileme ce chinuie un băiat în Vezi tot

Primul „te iubesc” – cum, când, unde?

Dragoste

Când este momentul potrivit să-i spun pentru prima oară „te iubesc” şi pe ce ton să-i spun? O să râdă de Vezi tot

O atitudinea idealistă îți poate sabota povestea de dragoste?

Dragoste

Realitatea sau mit? Multor adolescente le este dificil să discearnă între realitate și mit atunci când dragostea intră în peisaj. Idealismul Vezi tot

O iubire de-o vară

Dragoste

Vacanța de vară? De-abia așteptam să vină sa facem tot ce ne dorim! Atât lucruri normale cât și lucruri nebunești.  Orice Vezi tot

Page Rank