Scoala

Ce spune despre tine banca în care stai

Scris de: Andreea Baluteanu | 15.03.2012

Ce spune despre tine banca în care stai

Cum la şcoală petreci o mare parte din timp în adolescenţă, e natural să fii într-o măsură mai mică sau mai mare definit/ă de informaţiile primite şi de modul în care le asimilezi, de interacţiunea cu colegii, de prieteniile şi poveştile de dragoste pe care le trăieşti, de poziţia pe care o ocupi în structura şi ierarhia clasei.

Dar oare banca în care stai spune ceva despre tine? Poate nu la fel de multe ca prietenul/a cel/cea mai bun/ă sau notele din catalog. Cu un mic exerciţiu de imaginaţie şi puţină analiză psihologică, poţi afla câteva lucruri despre caracterul tău în funcţie de banca în care ai ales să stai.
 

Spune-mi pe ce rând stai ca să îţi spun cine eşti!
 

Desigur, exerciţiul va funcţiona numai în cazul în care ai decis în ce bancă să stai, şi nu ai fost repartizat/ă de profi. Şi la fel ca orice altă analiză care pleacă de la interpretări şi clasificări, va avea limitele sale. Hai să încercăm o scurtă caracterizare a rândurilor de bănci şi a chiriaşilor săi, ca la un comentariu la română.

Dar mai întâi, să ne delectăm cu puţină istorie. Mai ţii minte prima zi de şcoală? Pentru că erai mai mic/ă de înălţime decât colegii tăi, învăţătoarea a decis să te mute în prima bancă de la fereastră, alături de un alt prichindel speriat. Banca era nouă şi curată, sau poate martora încercărilor artistice şi jurnalul confesiunilor amoroase ale elevilor mai mari, cool şi misterioşi. Oricum ar fi fost, te-a însoţit în periplul tău prin anii primarei, plini de emoţie, veselie şi descoperiri epocale, sau de tristeţe şi lacrimi după o notă proastă.

Într-adevăr, majoritatea învăţătoarelor obişnuiesc să îşi aşeze elevii în bănci după înălţime şi personalitate. Copiii mai mici, eventual cu defecte de vedere ocupă primele bănci, în timp ce cei mai înalţi se retrag în spatele clasei. De asemenea, picii gălăgioşi, cu probleme de atenţie şi cu potenţial de a-şi distrage colegii sunt plasaţi strategic cât mai aproape de privirea vigilentă a dascălului. Şi pentru că primele locuri sunt considerate a fi privilegiate, unele clase folosesc sistemul rotaţiei în bănci, astfel încât fiecare elev să aibă onoarea de a fi văzut primul atunci când flutură mândru mâna să iasă la tablă. Te-ai fi gândit ce filosofie complicată stă în spatele simplei aşezări în bănci?

Mai în glumă, mai în serios, odată cu promovarea în şcoala generală, lucrurile se schimbă, pentru că, teoretic, adolescenţii au libertatea de a-şi alege singuri locurile şi colegii de bancă. Anturajul, poziţia pe care vor să o ocupe în clasă, nostalgia faţă de clasele primare sau pur şi simplu preferinţele de moment le dictează alegerile şi îi îndreaptă spre banca pe care o vor ocupa probabil multă vreme şi care va deveni „a lor”.

La fel ca toate lucrurile care îţi aparţin, şi banca spune ceva despre tine. La fel, rândul ales poate deveni o emblemă a caracterului tău. Iată cum!

Rândul de la fereastră îţi permite să admiri frunzele ruginii ale plopilor toamna, îţi aminteşte vara cât de aproape e vacanţa şi în general îţi oferă perspectiva unui alt peisaj, în afara feţelor plictisite/adormite/posibil interesate ale colegilor tăi de clasă. Plus avantajul unui calorifer cald iarna. În cazul în care l-ai ales în deplină cunoştinţă de cauză şi nu doar pentru că acolo s-a aşezat fata/băiatul care îţi plăcea, eşti o persoană creativă, visătoare (îţi place să admiri natura sau pur şi simplu culorile care sunt la modă anul ăsta în vestimentaţia fetelor care trec pe sub fereastra ta), nu îţi plac spaţiile închise şi vrei să te afli cât mai aproape de agitaţia curţii şcolii. Sau poate eşti pur şi simplu mai friguros/ă şi ai nevoia de protecţia termică a caloriferului.
  Citeste mai departe

Pagina: 1 | 2

Tags: ce spune despre tine banca în care stai, prima bancă versul ultima bancă, rândul de la fereastră/de la mijloc/de la perete, aşezarea în bancă şi caracterul adolescenţilor

Articole similare

Distrează-te învățând o limbă străină

Scoala

Învățarea unei limbi străine nu este probabil pe lista ta de activități interesante. Pot chiar să îți dau dreptate, gândindu-mă la Vezi tot

Facultatea – încotro după liceu?

Scoala

În ultimul timp ai început să auzi tot mai des întrebarea „Ce facultate vrei să urmezi?” şi te cam sperie gândul Vezi tot

Comunicarea cu profesorii

Scoala

Comunicarea este o componenta esentiala a vietii si reprezinta cheia in relatia dintre adolescent si profesor. Acest tip de relatie este Vezi tot

Vine vara, hai în tabără!

Scoala

Trăim unele dintre cele mai frumoase amintiri ale adolescenţei descoperind prieteni şi locuri noi, râzând în hohote, făcând farse, spunând poveşti, Vezi tot

Chiulul - problemă sau distracţie ?

Scoala

 Una dintre cele mai vechi pasiuni şcolare, chiulul, se manifestă din ce în ce mai frecvent atât în şcoli cât şi Vezi tot

Page Rank