Timp liber

Cartea saptamanii – Destine la limita de Katie McGarry

Scris de: Cristina Harja | 21.08.2013

Cartea saptamanii – Destine la limita de Katie McGarry

 "Destine la limită" de Katie McGarry, este o carte cu multe pasaje emoționale, cu povești de viață ce par desprinse din realitate și plină de valori ce ar trebui asimilate de către noi.  

 
Cele două personaje principale sunt: Echo Emerson și Noah Hutchins. Cartea este povestită din perspectivele amândurora, iar acestea se completează perfect cronologic. Ce mi-a plăcut în mod deosebit a fost povestea de viață a lui Noah, nu mă așteptam ca autoare să o detalieze atât de mult, din simplu fapt că în descrierea oficială a cărții accentul se punea mai mult pe Echo, însă eu am considerat că această carte este împărțită în mod egal, atât trauma prin care a trecut Echo Emerson cât și cea a lui Noah.  
 
Deși cartea ar părea o veritabilă dramă, totuși avem parte și de întâmplări hazlii. Cei doi se tachinează reciproc, își aruncă replici acide și continuă să-și demonstreze unul celuilalt indiferența pe care o simt atunci când sunt împreună. Chiar dacă acest joc este des întâlnit între personajele principale, nu am putut să nu mă amuz și să fiu curioasă în privința întâmplărilor ce vor urma.  
   
Încă de la început m-am simțit atrasă de un personaj ce a avut un rol cheie: doamna Collins. Fiind un consilier era de datoria ei să îi ajute pe cei doi să-și depășească situațiile. În primul rând, Echo nu-și mai amintea nimic din noaptea în care viața ei s-a schimbat. A fost supusă unei traume, iar creierul acesteia refuza să-și amintească întâmplările petrecute. Nici cei din jurul ei nu-și doreau că ea să-și amintească, pentru a o lăsa să-și continue viața ca și când nimic nu s-ar fi întâmplat. Desigur, nu de această părere au fost doamna Collins și Echo, iar toată cartea reprezintă evoluția ei psihologică care o va face încetul cu încetul să-și recapete frânturi de memorie, însă cu riscul de a o duce spre calea nebuniei. Iar în al doilea rând, nici Noah nu a avut o viață mai roz, iar el va trebui să lupte cu societatea pentru a-și face dreptate. De aceea rolul ei a fost bine poziționat între cele două personaje. 
  
Totuși dramele lor i-a adus împreună, scopul lor comun îi va face din adversari în prieteni, iar mai apoi în ceva mai mult cu tot cu obstacolele aferente. "Destine la limită" este un titlu veritabil ce reprezintă în doar câteva cuvinte soarta fiecăruia.  
  
 Editura: Epica 
 Notă: 10/10 
 
Rubrică asigurată de Cărți Pentru Adolescenți ( http://cartipentruadolescenti.blogspot.com ) 
 

Tags: carti pentru adolescenti, romane, destine la limita, katie mcgarry

Articole similare

Nu rata ocazia ! Vino împreună cu prietenii şi fii printre cei mai buni !

Timp liber

Vrei să îţi testezi abilităţile de comunicare, să îţi cunoşti temperamentul şi să afli cum îţi poţi îmbunătăţi interacţiunea cu cei Vezi tot

Justin Bieber – BELIEVE TOUR

Timp liber

 Justin Bieber. Are doar 18 ani și deja se află la cel de-al doilea turneu mondial – BELIEVE. Nu este la Vezi tot

5 lucruri pe care trebuie să le ştii despre exfoliere

Timp liber

 Ştii deja că pentru un ten frumos şi curat, exfolierea este unul dintre secretele de aur, descoperite încă din cele mai Vezi tot

Ce faci cu hainele care se demodează?

Timp liber

Trista poveste a unei rochii: ţesută cu grijă, migălită cu dragoste, e aşezată pe un raft strălucitor, aşteptându-şi cu sufletul la Vezi tot

Cartea Săptămânii – Rosu de rubin de Kerstin Gier

Timp liber

 Călătoriile în timp mi s-au părut întotdeauna interesante, la fel și cărțile în care acest subiect a fost abordat. "Roșu de Vezi tot

Page Rank