Timp liber

Cartea săptămânii - Sfidarea de Suzanne Collins

Scris de: Cristina Harja | 18.04.2012

Cartea săptămânii -  Sfidarea de Suzanne Collins

Filmul, care a fost adaptat după primul volum din seria "Jocurile foamei" și care a avut premiera în martie, a avut un mare succes și chiar a depășit Twilight și Harry Potter. Fanii seriei au fost încântați să vadă povestea transpusă pe ecan, așa că am decis să vorbesc astăzi despre următorul volum din serie ce continuă aventura lui Peeta și Katniss.

"Sfidarea" are mult mai multă acțiune decât primul volum, dacă asta este posibil. După ce au câștigat Jocurile Foamei sfidând Capitoliu, Peeta și Katniss sunt obligați să facă turul învingătorilor prin toate districtele, dar ceva se întâmplă, când zvonurile despre o revoltă iau amploare, iar toți o privesc pe Katniss drept modelul revoltei lor. Curând, Jubileul Pacificării, care se întâmplă o dată la 25 de ani, va anunța o luptă cu adevărat mortală. De data aceasta bătălia va avea loc între câstigatorii Jocurilor foamei.

Numele învingătorilor din fiecare district sunt băgate într-o urnă în care se va alege un băiat și o fată, exact ca la jocuri. Desigur Katniss fiind singura câștigatoare din 12 va fi cu siguranță din nou în arenă, dar cine va fi extras dintre Peeta și Haymitch, mentorul acestora pe timpul sângeroaselor Jocuri ale Foamei? Totuși ea știe că totul se va termina rău în ambele cazuri.

În timp ce citeam această carte îmi puneam mereu întrebarea: "Cu cine va pica Katniss și aceasta va avea puterea să lupte împotriva lor?" sau "Cine va ieși câștigător acum când din concurenții Jubileului Pacificării vor face parte numai învingătorii? "

Așa cum probabil va imaginați, un adevărat măcel se petrece în arenă, iar Katniss, fata ce a fost în foc, va înfrunta destul de multe obstacole. Un nou plan este pus în mișcare care va zgudui puternic Capitoliu la fel și cele 12 districte. Rămâne de văzut cum se va încheia și de data aceasta povestea. 
 
 Editura: Nemira
 Continuarea volumului: Revolta 
 Notă: 10/10

 Rubrică asigurată de Cărți Pentru Adolescenți ( http://cartipentruadolescenti.blogspot.com )
 

Tags: SFIDAREA, SUZANNE COLLINS, RECENZII CARTI, CARTI PENTRU ADOLESCENTI;

Articole similare

Recenzie de film: The Mortal Instruments: City of Bones

Timp liber

 Lansat în 2013 şi bazat pe seria best-seller semnată Cassandra Clare, The Mortal Instruments: City of Bones ne spune povestea lui Vezi tot

Cartea Saptamanii – Verde de smarald de Kerstin Gier

Timp liber

 "Verde de Smarald" este ultimul volum din triologia “Culorile dragostei” și închide cu succes povestea celor doi călători în timp Gwendolyn Vezi tot

Mergi in club? Fii atent!

Timp liber

Cati dintre noi nu am asteptat sa implinim mai repede “varsta corespunzatoare” pentru a merge la club? Si iata ca „distractia Vezi tot

Căutătorii de poveşti - Curs de jurnalism narativ

Timp liber

Ai între 14 şi 16 ani şi cauţi o experienţă cu adevărat aparte? Porneşte la vânătoare de poveşti! În data de Vezi tot

Pasionat de lectura? Targul de carte BookLand a ajuns la a III a editie!

Timp liber

Ancorat in realitatea cotidiana, in care lectura se imbina cu diversitatea si modernismul, BookLand iese din stereotipul unui targ de carte Vezi tot

Page Rank