Timp liber

Cartea săptămânii - Divergent, de Veronica Roth

Scris de: Cristina Harja | 19.03.2012

Cartea săptămânii - Divergent, de Veronica Roth

"Divergent" este o carte complexă din toate punctele de vedere. Indiferent de povestea petrecută în acest roman, Veronica Roth reușește să-ți capteze atenția prin felul său de a scrie. Din punctul meu de vedere, orice poveste ieșită din mâna autoarei ar putea deveni un roman excepțional pentru că ea dă o mare atenție detaliilor, însă nu în modul în care te-ai plictisii ci creează ceva deosebit. 

Am auzit multe despre această carte și am citit câteva recenzii care m-au convins pe deplin și m-au îndemnat să o citesc, aceasta primind de fiecare dată un punctaj maxim de la fiecare cititor. De altfel, pe Goodreads a fost cotată extraordinar și a fost desemnată cea mai bună carte din 2011. În plus, aceasta este o carte distopică și m-a făcut și mai curioasă, deoarece am citit câteva de acest gen care mi-au plăcut mult, cum ar fi "Jocurile foamei".  

Pot spune că am "devorat" cartea, pagină cu pagină, iar eu nu prea folosesc acest cuvânt decât în situații extreme - cum este și cel de față.  
 
În lumea lui Tris fiecare copil de 16 ani trebuie să aleagă unde își va duce existența  pentru că sunt 5 facțiuni: Abnegația (altruismul), Candoarea (sinceritatea), Prietenia ( prietenia), Neînfricarea (curajul) și Erudiția (inteligenta), iar ei vor alege ceea ce cred că li se potriveşte pentru a-și clădi o noua viață în zona respectivă. 
 
De-a lungul romanului, personajul principal va întâmpina diferite probleme în facțiunea pe care si-a ales-o și va trebui să treacă cu bine de toate probele pentru a răsufla ușurat.  
 
Totuși, a fost un lucru care nu mi-a plăcut; acum fiecare vede diferit treaba aceasta. Beatrice -Tris- eroina noastră a avut uneori momente de slăbiciune, dar totdata era cea mai puternică dintre toți. Era puțin cam imprevizibilă, ceea ce e bine, dar nu știai când avea să sufere o înfrângere și să fie delăsătoare și când își arată cu adevărat fața. Oricum, pe parcurs, personajul ei a evoluat. 
  
Citat din carte: "Îmi astup gură și tip în palmă. Obrajii îmi sunt înfierbântați și umezi de lacrimi pe care nici nu le-am simțit când au început să șiroiască. Sângele meu strigă că-i aparține ei, și se zbate să se întoarcă la ea, și-i aud cuvintele în minte, în timp ce fug, cerându-mi să fiu curajoasă." 
  
 Editura: Leda 
 Continuare romanului: Insurgent 
 Notă 10/10  
  
 Rubrică asigurată de Cărți pentru adolescenți ( http://cartipentruadolescenti.blogspot.com ) 
 

Tags: romanul Divergent, carti adolescenti

Articole similare

Cartea saptamanii – Crescendo de Becca Fitzpatrick

Timp liber

Mi-a plăcut mult stilul autoarei din primul volum și îmi doream mult să continui seria. De obicei mă ghidez după personaje Vezi tot

Adolescentele si machiajul

Timp liber

A trecut vremea cand furai cosmeticele mamei ca sa te colorezi putin. Acum ai “tot dreptul” sa te machiezi, dar stii Vezi tot

După ore direct acasă sau prin oraș?

Timp liber

După câteva ore bune petrecute la școală, ore în care a trebuit să asiști la cursuri plictisitoare și care parcă nu Vezi tot

Filme pentru adolescenţi pe care trebuie să le vezi în 2013

Timp liber

În frumoasa tradiţie instaurată de anii precedenţi, 2013 se anunţă un an bogat în blockbustere, care de care mai spectaculoase, comedii Vezi tot

Cei 20 care au cucerit Romania- La-la Band

Timp liber

Adolescent sau adult, fiecare dintre noi am auzit de noul serial muzical “Pariu cu viata” difuzat de PROTV. Am trait alaturi Vezi tot

Page Rank